PSD Neamț a votat în unanimitate retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan
Organizația PSD Neamț a votat în unanimitate pentru retragerea sprijinului politic acordat premierului Ilie Bolojan, aliniindu-se astfel deciziei adoptate la nivel național, unde 97,7% dintre membrii Partidului Social Democrat au susținut această măsură.
Consultarea internă, la care au participat mii de membri ai partidului, a reprezentat un exercițiu democratic real și un semnal clar privind necesitatea unei schimbări de direcție în actul de guvernare. Decizia vine după o perioadă în care măsurile adoptate la nivel guvernamental au generat nemulțumiri tot mai mari în rândul populației și al mediului economic.
Președintele PSD Neamț, Daniel Harpa, a subliniat că această decizie este una necesară și responsabilă:
„Un premier care a construit guvernarea în jurul austerității și al deciziilor luate fără dialog nu mai poate avea susținerea PSD. Organizația PSD Neamț a votat în unanimitate pentru retragerea sprijinului pentru domnul Ilie Bolojan.
În același timp, având în vedere colaborarea pe care o avem la nivel local cu PNL, considerăm că o soluție echilibrată ar fi ca liberalii să vină cu o altă propunere de premier.
Consultarea internă de astăzi a fost un exercițiu democratic real, iar rezultatul este unul clar: nu mai putem susține actuala direcție de guvernare.
Este o decizie care vine după luni de măsuri dezechilibrate, resimțite direct și în comunitățile din Neamț, care au afectat nivelul de trai și categoriile vulnerabile.
Reducerea veniturilor pentru mame, profesori sau persoane aflate în dificultate nu înseamnă reformă.
Cu o pondere importantă în coaliție, avem datoria să intervenim atunci când lucrurile merg într-o direcție greșită.
Semnalul dat astăzi este unul ferm: avem nevoie de o schimbare de direcție, pentru a readuce echilibrul și pentru a răspunde așteptărilor oamenilor.”
Declarația președintelui PSD Neamț evidențiază atât necesitatea unei corecții la nivelul guvernării, cât și disponibilitatea pentru soluții echilibrate, în spiritul colaborării instituționale.
PSD consideră că direcția actuală a guvernării a fost marcată de lipsa dialogului și de adoptarea unor măsuri care au afectat direct nivelul de trai al populației. Creșterea poverii fiscale, reducerea unor venituri și diminuarea investițiilor au generat presiuni suplimentare asupra cetățenilor și economiei.
Prin votul exprimat, PSD transmite un semnal ferm că este nevoie de o schimbare de abordare, bazată pe dialog, echilibru și politici publice orientate către dezvoltare și protejarea categoriilor vulnerabile.



